Rectorul ASEM a participat la lansarea Patronatului pentru Dezvoltarea Durabilă România – Republica Moldova

Rectorul ASEM, dl Alexandru STRATAN, profesor universitar, doctor habilitat, membru corespondent al AȘM, a participat la conferința „Cooperare Economică Transfrontalieră”.

Evenimentul a avut loc în data de 17 septembrie 2024, în cadrul căreia a fost lansat Patronatul pentru Dezvoltarea Durabilă România – Republica Moldova, o platformă menită să deschidă noi oportunități de dezvoltare durabilă și cooperare economică între cele două țări. Forul își propune să joace un rol crucial în facilitarea parteneriatelor între mediile de afaceri de pe cele două maluri ale Prutului.

Cu această ocazie dl Alexandru STRATAN, a accentuat că rolul mediului de afaceri este de a genera oportunități care nu doar vor contribui la creșterea economică a întregii regiuni, dar și vor face ca oamenii din Republica Moldova să înțeleagă că integrarea țării în spațiul european va aduce beneficii tuturor.

Chişinăul şi Bucureştiul continuă să-şi unească eforturile pentru creşterea economiei celor două state şi dezvoltarea regională. Scopul noii platforme este implementarea unor proiecte de lungă durată.