În perioada 14–16 noiembrie 2025, la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, s-a desfășurat Conferința Internațională a Studenților Doctoranzi – IC-YRHSS 2025, un eveniment științific de amploare, dedicat promovării cercetării avansate în rândul tinerilor cercetători, unde Școala Doctorală a Academiei de Studii Economice din Moldova a participat în calitate de partener în organizarea conferinței, contribuind activ la consolidarea cooperării academice și științifice internaționale.
Svetlana Mihăilă, dr., conf. univ., Directorul Școlii Doctorale ASEM, a susținut o prezentare în plen, intitulată “The Digital Audit Ecosystem in the Republic of Moldova: Skills, Barriers, and the Actual Level of Openness to Artificial Intelligence”. Prelegerea a adus în prim-plan rezultatele unei cercetări de actualitate, privind gradul de deschidere și adaptare la inteligența artificială în practicile de audit din Republica Moldova – un subiect care a stârnit interesul și reflecția tuturor celor prezenți.
Lucrările pe secțiuni au continuat într-o atmosferă de profesionalism, implicare și entuziasm, confirmând seriozitatea și angajamentul doctoranzilor față de cercetarea științifică.
Evenimentul a reprezentat o oportunitate valoroasă de schimb de experiență, consolidare a parteneriatelor academice și susținere a noii generații de cercetători.










