La data de 13 martie 2025, Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) și Banca Comercială „Moldindconbank” S.A. au semnat un acord de colaborare strategică, menit să consolideze parteneriatul dintre mediul academic și sectorul financiar-bancar din Republica Moldova.
Acordul de colaborare a fost semnat de către Domnul Rectorul ASEM, Alexandru STRATAN, prof. univ., dr. hab., m. c. al Academiei de Științe a Moldovei și de Domnul Alexander PICKER, Președintele Comitetului de conducere al BC „Moldindconbank” S.A.
Evenimentul s-a desfășurat în incinta ASEM, reunind reprezentanți de seamă ai ambelor instituții. Printre participanți s-au numărat: Denis CHEPTINE, Vicepreședinte al Comitetului de conducere al BC „Moldindconbank” S.A.; Angela SECRIERU, prof. univ. dr. hab., șefa Departamentului „Investiții și Activitate Bancară”, ASEM; Ana CÎRLAN, conf. univ. dr., cadru didactic în cadrul aceluiași departament.
Acest parteneriat vizează dezvoltarea unor proiecte educaționale și de cercetare comune, facilitarea stagiilor de practică pentru studenți și promovarea inovației în domeniul financiar-bancar. Totodată, colaborarea va contribui la adaptarea programelor de studii la cerințele pieței muncii, asigurând astfel o mai bună pregătire profesională a viitorilor specialiști în domeniu.
În cadrul evenimentului, Domnul Alexandru STRATAN a subliniat importanța acestei colaborări pentru dezvoltarea competențelor practice ale studenților și pentru consolidarea legăturii dintre mediul academic și sectorul bancar. La rândul său, Domnul Alexander PICKER a evidențiat angajamentul BC „Moldindconbank” S.A. de a sprijini formarea viitorilor specialiști și de a contribui activ la dezvoltarea economică a Republicii Moldova.
Parteneriatul semnat reprezintă un pas important în direcția consolidării relației dintre mediul universitar și sectorul bancar, oferind noi oportunități pentru studenții ASEM de a-și valorifica cunoștințele teoretice prin experiențe practice relevante.