Academia de Studii Economice din Moldova găzduiește pe 18 septembrie 2024, la ora 14:30, în Sala Senatului, Bloc A, Sesiunea de informare și promovare a apelurilor Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare (ANCD). Evenimentul este dedicat informării cercetătorilor și instituțiilor academice, dar și a organizațiilor de drept public din domeniile cercetării și inovării, despre oportunitățile de finanțare disponibile pentru anul 2025 și 2026.
În cadrul sesiunii, vor fi prezentate detalii despre concursurile lansate de ANCD, inclusiv:
- Proiecte pentru Dezvoltarea Capacităților de Participare la Programul Orizont Europa 2025;
- Concursul pentru Programe de Postdoctorat 2025-2026;
- Concursul pentru Proiecte Bilaterale Complexe România-Republica Moldova;
- Concursul BiodivTransform din cadrul Parteneriatului European Biodiversa+;
- Concursul Water for Circular Economy din cadrul Parteneriatului European Water4All.
Aceste inițiative oferă cercetătorilor și instituțiilor oportunitatea de a-și dezvolta capacitățile de participare la proiecte europene, de a se implica în colaborări bilaterale și de a contribui la transformarea biodiversității și economiei circulare.
Evenimentul va oferi participanților informații esențiale și îndrumări despre cum pot aplica pentru aceste finanțări, facilitând astfel accesul la resurse necesare pentru dezvoltarea cercetării și inovării în Republica Moldova.
Responsabil de eveniment: Natalia Bolocan, dr., Șef Direcție Cooperare Internațională și Dezvoltare Durabilă, ANCD.