Studiu realizat în cadrul Proiectului COOPERA, privind învățământul superior dual în Republica Moldova și Ucraina

                           
În cadrul proiectului Erasmus+, COOPERA – “Integrating Dual Higher Education In Moldova and Ukraine“, număr de referință 617490-EPP-1-2020-1-MD-EPPKA2-CBHE-SP, unde Academia de Studii Economice din Moldova este instituția coordonatoare, a fost realizat Studiul privind necesitățile companiilor ce vizează implementarea sistemul de învățământ dual în Republica Moldova și Ukraina.

Una dintre etapele cercetării a constituit realizarea unui sondaj, unde în calitate de respondenți au fost companii din Republica Moldova și Ucraina.

Scopul proiectului COOPERA este de a integra învățământul superior dual în țările partenere și de a îmbunătăți capacitatea de muncă și dezvoltare individuală, de a crește compatibilitatea dintre cerințele mediului de afaceri și capacităţile studenților, obținerea eficienței economice ridicate și integrarea socială a studenților.

Identificarea nevoilor și cerințelor specifice ale agenților economici, ca parteneri de bază în procesul de învățământului dual în instituțiile de învățământ superior, a permis prefigurarea oportunităților și perspectivelor universităților și afacerilor din Republica Moldova și Ucraina.

Sondajul a fost realizat prin eforturile comune ale partenerilor proiectului COOPERA: din Republica Moldova: Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), Universitatea Tehnică din Moldova (UTM) și Universitatea Liberă Internațională din Moldova (ULIM); din Ucraina: Universitatea Națională Ujhorod (UzhNU), Universitatea KROK (KROK), V.N. Universitatea Națională Karazin Harkiv (KhNU) și Universitatea Națională de Economie din Odesa (ONEU).

Esența studiului se bazează pe două instituţii de învățare: instituția de învățământ și întreprinderea. În mare măsură, instituțiile de învățământ superior încheie acorduri de cooperare cu companii. În plus, companiile intră în relații de formare și învățare, ghidare, coordonare în timpul cursului universitar cu studenții care participă la procesul de învățământ dual. Principiul de bază în învățământul superior dual trebuie să fie împărțirea responsabilităților pentru pregătirea calitativă a specialiștilor între instituțiile de învățământ și unitățile economice.
Implementarea sistemului dual în învățământul superior poate avea multiple beneficii pentru toți actorii implicați: studenți, agenți economici, universități și stat.

Beneficii pentru studenți:
– Învățare în condiții reale de muncă (acces la echipamente și utilaje, procese de lucru etc.);
– Predarea este efectuată atât de profesori academicieni, cât și de experți din industrie;
– Se identifică cu firma de formare și se integrează treptat în personal;
– Perspective excelente pe piața muncii datorită experienței de lucru valoroase;
– Elevul este remunerat pentru munca prestată pe parcursul procesului de învățământ;
– Studentul se adaptează din anii universitari la cultura organizațională și piața muncii.

Beneficii pentru agenți economici:

– Obținerea specialiștilor competenți și loiali care îndeplinesc cerințele companiei;

– Crește atât productivitatea, cât și calitatea produselor/serviciilor;

– Asigură o socializare corporativă a tinerei generații de angajați calificați;

– Obținerea unei rentabilităţe ridicate a investiției pe termen mediu și lung;

– Participarea, după caz, la elaborarea și modernizarea standardelor ocupaționale relevante pentru sector;

– Economisirea surselor financiare legate de externalizarea forței de muncă în condiții de rotație mare a angajaților;

– Devine o companie responsabilă social prin contribuția indispensabilă adusă în educația tinerei generații.

Beneficii pentru universități:
– Colaborând cu întreprinderi, contribuie la dezvoltarea sistemului de învățământ superior;
– Un nivel superior de pregătire a studenților și profesorilor este asigurat printr-un parteneriat durabil cu mediul de afaceri;
– Extinderea rețelei profesionale;
-Consolidarea cooperarării cu agenții economici în elaborarea planurilor de studii, a tezelor de master și de doctorat;
– Facilitează transferul de cunoștințe de la companie la universitate și invers;
– Contribuie la îmbunătățirea activității de cercetare în cadrul instituției de învățământ superior;
– Contribuie la imbunatatirea imaginii instituției de invățământ superior prin cooperarea cu agenții economici.

Beneficii pentru stat:

– Asigură piața muncii cu personal calificat;

– Obține un sistem educațional capabil să se modernizeze în mod autonom, ținând pasul cu noile tehnologii aplicate de mediul privat;

– Poate coordona eficient instituțiile de învățământ superior și poate asigura calitatea acestora;

– Captarea timpurie a indicatorilor privind cererea de personal calificat pe piata muncii.

În cadrul chestionarului, colectarea datelor s-a desfășurat în lunile august-septembrie 2021 și au fost implicate  27 companii din Republica Moldova și 32 companii din Ucraina. Companiile au fost selectate din perspectiva unei colaborări de viitor cu universitățile, unde ar fi posibil de a implementa sistemul de învățământ dual. Agenții economici au fost selectați din diverse domenii de activitate și anume: administrație publică, imobiliare, companii de asigurare și financiare, agricultură, construcții etc.

În urma analizei și interpretării rezultatelor studiului, s-a constatat că 96.3 % din respondenții din Republica Moldova și 90.6% din Ukraina necesită specialiști cu studii superioare, iar 78% din companiile din RM și 38% dintre companiile din Ucraina întâmpină dificultăți în recrutarea personalului calificat.

De asemenea, se observă faptul că companiile mențin o legătură cu instituțiile de învățământ superior, 100% din RM și 77.4% din Ukraina oferă oportunitatea stagiilor de practică pentru studenți. 71,4% – RM și 54.8% – Ucraina, desfășoară vizite de studiu în universități, 57.1% (Moldova) și 41.9% (Ucraina) organiează ziua ușilor deschise,  52.7% (Moldova) și 48.4% (Ucraina) participă în calitate de membri în comisii de examinare, 42.9% (RM) și 41.9% (Ucraina) participă la elaborarea curriculei universitare.

Despre nivelul de cunoaștere despre sistemul de învățământ dual, s-a constatat că în Republica Moldova 62.5% din organizații sunt bine informate, iar 37.5% cunosc câte ceva, iar referitor la Ucraina – 50% dintre organizații cunosc despre sistemul de învățământ dual, 31% au auzit despre asta, iar 19% nu cunosc această noțiune. Despre sursele de informație despre sistemul de învățământ dual, companiile află din: mass media (televiziune, Facebook), participarea la diverse evenimente, informarea din partea universităților. Instiuțiile din ambele țări au menționat că doresc să primească informație adițională despre învățământul dual, în proporție de peste 90%.

Implementarea sistemului de învățământ dual, se poate realiza sub mai multe forme, dar este important de a găsi formula corespunzătoare și potrivită. Analiza rezultatelor a scos în evidență faptul că majoritatea companiilor din ambele țări au optat pentru un program săptămânal, unde studenții ar putea petrece 2-3 zile, în fiecare săptămână, în companie, dar au fost și organizații care au optat pentru forma de învățământ în care studentul petrece o lună la universitate și o lună în cadrul companiei.

Respondenții au punctat faptul că învățământul dual va contribui la dezvoltarea deprinderilor tehnice, va oferi oportunitatea de a crește nivelul de cunoștințe în procesul de lucru a studenţilor, în același timp se va dezvolta abilitățile personale și sociale, îmbunătățind capacitatea de înțelegere a relațiilor și intereselor sociale a tinerilor.

În baza studiului, s-a concluzionat că companiile sunt pregătite să se implice în integrarea învățământului superior dual în Republica Moldova și Ucraina. Organizațiile participante la sondaj și-au exprimat disponibilitatea de a contribui în diverse moduri la formarea viitorilor specialiști cu studii superioare.

În acest context, ar fi binevenită intensificarea relațiilor de cooperare între partenerii implicați în promovarea învățământului superior dual: Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Ministerul Educației și Științei al Ucrainei, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, universități, companii și alte părți interesate: stagiari și studenți, asociații și organizații de afaceri, consilieri în carieră și educație, părinți și parteneri sociali.
Sunt necesare eforturi pentru adaptarea cadrului de reglementare pentru organizarea sistemului de  învățământ superior dual: modificări ale Codului Educației, adoptarea proiectului de Lege a învățământului superior dual etc.
De asemenea, este necesară diseminarea informațiilor despre învățământul superior dual și promovarea activă a acesteia în mediul de afaceri, pentru a implica mai multe companii locale să lucreze împreună pentru implementarea acestui proces de învățământ. Această formă de educație poate fi realizată cu succes doar dacă este asigurată implicarea activă a entităților economice.

Există o rezervă cu privire la nivelul de satisfacție al mediului de afaceri cu privire la calitatea absolvenților.  Potrivit respondenților, absolvenții care au fost angajați recent au cunoștințe teoretice, dar le lipsesc abilități practice. În același timp, se remarcă un nivel ridicat de așteptări cu privire la competențe. Absolvenții sunt reticenți în a-și căuta locuri de muncă, companiile susținând că primesc puține CV-uri, iar în urma discuțiilor își dau seama că solicitanții nu sunt suficient de pregătiți.
În acest fel, este evident că mediul de afaceri simte o nevoie acută de specialişti cu studii superioare și nu este mulţumit de nivelul de pregătire al absolvenţilor instituţiilor de învăţământ superior. Această situație poate fi remediată doar printr-o colaborare mai intensă și mai complexă dintre afaceri și universități, care va fi posibilă prin educație duală. Educația duală este o modalitate de formare a personalului care combină educația teoretică în universități cu dezvoltarea competențelor practice în întreprinderi.

Învățământul dual implementat la nivelul instituțiilor de învățământ superior va necesita realizarea mai multor schimbări considerabile, dar care vor contribui la creșterea calității procesului de învățământ. Acestea includ:
– Încheierea unui acord trilateral între student, universitate și agent economic;
– Asigurarea pregătirii practice a studenților în cadrul întreprinderii, folosind unul dintre modelele de pregătire posibile: 40% din numărul total de ore de studiu sunt petrecute la instituție și 60% la întreprindere; 50% la instituție și 50% la companie; 60% la instituție și 40% la întreprindere;

– Desemnarea unui mentor (specialist), delegat de companie, care va fi responsabil de formarea deprinderilor practice de specialitate;

– Universitățile vor colabora cu companii partenere în dezvoltarea/ajustarea curriculumului;
– Predarea cursurilor de formare de către profesori în companiile partenere;
– Asigurarea salariului studenților, pe tot parcursul procesului de formare, ca factor motivant și încurajator a potențialilor tineri specialiști;
– Facilitarea angajării studenților absolvenți, care vor beneficia de pregătire practică în cadrul companiei partenere.

Raportul a fost întocmit de echipa Academiei de Studii Economice din Moldova, coordonatorul proiectului COOPERA.

Raportul complet poate fi consultat aici. 

Pentru informaţie mai detaliată, puteţi vizita pagina oficială a proiectului: https://coopera-project.ase.md/