În perioada 27-31 mai 2024 se desfășoară a doua vizită de studiu la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Romania, organizată în cadrul proiectului UPGRADE – Enhancing Graduates’ Employability Tracking in Moldova (Numărul proiectului: 101129166), co-finanțat de Uniunea Europeana din cadrul programului Erasmus.
La vizita de studiu au participat echipa de experți a Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM), împreuna cu instituțiile partenere ale proiectului UPGRADE: Universitatea de Stat din Moldova (USM), Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău (UPSC), Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB), Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul (USC), Universitate de Stat din Comrat (KDU), Institutul European Pentru Inițiative Reforme și Educație „Aspire” (ASPIRE).
A doua vizită de studiu a proiectului UPGRADE este dedicată dezvoltării capacității umane privind urmărirea gradului de angajare al absolvenților, revizuirii instrumentelor de monitorizare a capacității de angajare a studenților și absolvenților, activităților și programelor de ghidare în carieră a Centrului de Informare, Consiliere si Orientare în cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, partener al proiectului UPGRADE.
Vizita de studiu a fost deschisă, cu un discurs susținut de către prof. univ., dr., Daniel BREAZ, Rector al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și conf. univ., dr., Larisa DRAGOLEA, Director al Centrului de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră (CICOC UAB). Totodată, prima zi de lucru a fost dedicată prezentării activităților Centrului de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră, scurt istoric de formare, obiectivele, misiunea si viziunea, lista activităților realizate de centru, echipa de angajați, importanța voluntariatului și toate instrumentele folosite pentru promovarea activităților sale în rândul studenților UAB. Totodată, participanții au avut ocazia să discute personal cu beneficiarii serviciilor CICOC UAB.
Pe parcursul celor cinci zile lucrătoare, echipele de lucru ale instituțiilor partenere din Moldova au aflat despre serviciile de consiliere psihologică, consiliere și orientare în carieră pentru studenți în cadrul CICOC UAB, s-a discutat despre studiile de monitorizare a inserției absolvenților pe piața muncii derulate de Universitatea „1 Decembrie 1918”, prin Departamentul de analiză și gestiune previzională a solicitărilor pieței muncii, prezentate de către lect. univ., dr. Maria Viorela MUNTEAN. Dna Iulia Nicoleta MUNTEAN, psiholog, a făcut prezentarea aplicațiilor practice.
În cadrul vizitei de studiu participanții au efectuat o vizită de documentare la sediul companiei „Star Assembly” cu sediul în orașul Sebeș, partener de încredere al CICOC UAB, au efectuat o întâlnire de documentare cu reprezentanții Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Alba (AJOFM – EURES), pentru a afla despre normele și procedurile derulate la nivelul național. Partenerii au realizat un schimb de bune practici cu privire la normele instituționale și procedurile întreprinse de către CICOC UAB și a instituțiilor de învățământ superior din Moldova. Vizita a fost încheiată cu o sesiune comună de dezbateri și concluzii, coordonată de către coordonatorul instituțional de proiect, dna Larisa DRAGOLEA, dr., conf. univ.