Pentru a doua zi, ASEM și-a deschis din nou ușile pentru elevii dornici de cunoaștere, oferindu-le oportunitatea de a descoperi atmosfera academică, tradiția și viziunea modernă a universității noastre. În cadrul campaniei „Învață în Moldova”, inițiate de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, am fost onorați să primim vizita unui nou val de tineri entuziaști, însoțiți de cadrele didactice și îndrumați de dorința de a face alegeri educaționale inspirate.
Un moment deosebit al evenimentului a fost prezența domnului Dan PERCIUN, Ministrul Educației și Cercetării, care a subliniat despre importanța alegerilor educaționale bine gândite și a perspectivelor de dezvoltare pe care le oferă universitățile din Republica Moldova.
Prin discuții interactive, prezentări și sesiuni de întrebări și răspunsuri, elevii din raioanele Cantemir, Ialoveni, Călărași, Hâncești, au aflat despre specializările oferite, mediul academic, oportunitățile de dezvoltare profesională și parteneriatele internaționale. Atmosfera plină de entuziasm și energia viitorilor economiști, antreprenori și lideri ne confirmă încă o dată că ASEM este locul unde se clădește viitorul!
ASEM – Universitatea unde carierele prind contur!