La 4 aprilie 2026, Academia de Studii Economice din Moldova a organizat o nouă ediție a Zilei Ușilor Deschise, în cadrul Campaniei Naționale „Învață în Moldova”, inițiată de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, în parteneriat cu instituțiile de învățământ superior din țară. Activitatea a fost dedicată elevilor interesați să descopere oferta educațională și oportunitățile de formare profesională oferite de instituție.
Evenimentul a reunit peste elevi din mai multe instituții de învățământ din țară, care au avut ocazia să exploreze facultățile și programele academice ale ASEM, să participe la prezentări și demonstrații practice, să discute cu administrația instituției, cadrele didactice și studenții despre experiența universitară.
La această ediție au participat elevi și cadre didactice din următoarele instituții:
- Centrul de Excelență în Administrarea Afacerilor, Chișinău;
- Centrul de Excelență în Industrie Ușoară, Chișinău;
- Colegiul Agroindustrial din Rîșcani;
- Centrul de Excelență în Economie și Finanțe, Chișinău;
- Liceul Teoretic „Ion Creangă”, Chișinău;
- Liceul Teoretic „Petru Rareș”, Chișinău;
- Liceul Teoretic „Grătiești”, Grătiești;
- Liceul Teoretic „Grigore Vieru”, Briceni;
- Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Chișinău;
- Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu”, Chișinău;
- Liceul Teoretic „Petre Ștefănuca”, Ialoveni;
- Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, s. Văsieni, Ialoveni;
- Liceul Teoretic „Ion Vatamanu”, Strășeni;
- Liceul Teoretic Holercani, s. Holercani, r. Dubăsari;
- Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu”, Chișinău;
- Școala Medie Ruso-Moldovenească nr. 9, Rîbnița;
- Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești.
Ziua Ușilor Deschise a oferit tinerilor participanți oportunitatea de a se familiariza cu viața academică, de a explora infrastructura universității, de a participa la activități interactive și de a înțelege mai bine traseul educațional și profesional pe care îl pot urma la ASEM.
Prin organizarea acestei activități, Academia de Studii Economice din Moldova susține dezvoltarea profesională a tinerilor, facilitând accesul la informații esențiale pentru alegerea viitoarei cariere.
































