Academia de Studii Economice a Moldovei a reacționat la apelul de solidarizare făcut de către Primăria Municipiului Chișinău, cu privire la gestionarea situației de criză produsă de starea epidemiologică. Astfel, conducerea ASEM împreună cu corpul profesoral didactic al instituției au reușit să colecteze peste 135 mii de lei, cu ajutorul cărora au fost procurate mai multe aparate medicale. Acestea au fost donate Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail”.
În contextul situației pandemice și instituirea stării de urgență împotriva noului tip de Coronavirus, Academia de Studii Economice a Moldovei s-a alăturat inițiativelor Primăriei Municipiului Chișinău și a oferit ajutor personalului medical, care se află în prima linie de luptă cu infecția COVID-19.
Colectivul ASEM a reușit să adune o sumă de 135 542 lei, prin intermediul cărora s-au procurat: un monitor medical compact 7, un electrocardiograf cu 6 canale, 10 tonometre aneroide și 10 stetoscoape medicale.
Aparatele medicale au fost donate astăzi, Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail”, eveniment la care a participat și Primarul General al capitalei, Ion Ceban.
„În această perioadă dificilă, implicarea, solidarizarea și responsabilitatea fiecăruia dintre noi reprezintă cel mai mare suport pentru gestionarea situației de criză. Acum, trebuie să ne unim forțele pentru a face față încercărilor, să oferim ajutor și suport medicilor și personalului medical care își pun viața în pericol pentru noi toți.”, a confirmat Grigore Belostecinic, Rectorul Academiei de Studii Economice a Moldovei.
Conducerea SCM „Sfântul Arhanghel Mihail” aduce sincere mulțumiri instituției de învățământ superior și apreciază mult gestul oferit din partea corpului profesoral didactic al ASEM, în sprijinul cadrelor medicale din cadrul spitalului.
Din data de 30 martie, Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” a fost activat și destinat internării pacienților care întrunesc criterii pentru infecția COVID-19.
Urmărește-ne pe Facebook