În data de 25 aprilie 2024, la Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC) a avut loc înmânarea diplomelor laureaților Concursului Național „Teza de excelență a anului 2023”.
În conformitate cu Regulamentul de desfășurare a competiției au fost desemnate 2 teze de doctor habilitat de excelență și 9 teze de doctorat de excelenţă (de gradul I, II și III), în trei domenii: știinţe ale naturii și vieții; știinţe reale și tehnice; științe socioumane.
În cadrul concursului, ANACEC a oferit premiul „Sergiu Chircă” dnei Monica-Laura ZLATI, doctor în științe economice, Academia de Studii Economice din Moldova, pentru Teza de doctor de excelență GRADUL I (unu) „Analiza și evaluarea pachetului de politici contabile prin metode și proceduri statistice”, specialitatea 522.02. Contabilitate; audit; analiză economică. De asemenea, ANACEC a înmânat diplome de merit conducătorilor științifici ai tezei – Svetlana MIHAILA, dr., conf. univ., ASEM și Veronica GROSU, dr. hab., prof. univ., Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Dna Monica-Laura ZLATI este primul doctor în științe economice, care a elaborat și susținut teza de doctor în cotutelă, conform parteneriatului la nivel de studii de doctorat dintre ASEM și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, România.
Adresăm sincere felicitări Dnei Monica-Laura ZLATI și conducătorilor științifici pentru această performanță remarcabilă!