Dezvoltarea relaţiilor de parteneriat dintre Academia de Studii Economice a Moldovei şi Asociaţia Investitorilor din România în Republica Moldova, astăzi, 10 noiembrie 2020, avut loc o întrevedere prin care se propune implementarea proiectului „AIR Antreprenorial”, cu obiectivul principal de a veni în sprijinul studenţilor ASEM.
- Organizarea evenimentelor, seminarelor cu participarea specialiştilor foarte bine cotaţi la nivel internaţional, pentru abordarea temelor de interes în ghidarea, mentoratul şi inforamarea studenţilor.
- A doua direcţie este convingerea şi naşterea dorinţei studenţilor de a porni pe drumul antreprenoriatului prin oferirea burselor celor mai bune idei de business şi acordarea suportului în demararea afacerii.
A treia direcţie cu denumirea „Manager pentru o săptămână” are scopul ca studenţii cu rezultate foarte bune la învăţătură să meargă în companiile membre AIR şi să preia funcţia de top manager sau chiar de director general, sub o atentă monitorizare.
și-a exprimat deschiderea pentru a împărtăși idei și exemple de bune practici din activitatea antreprenorială atât din Republica Moldova cât și din România, iar Rectorul ASEM, Grigore Belostecinic a menţionat că sistemul de educație rămâne a fi o prioritate pentru Republica Moldova, accentuând că pentru a obține realizări în orice ramură, e nevoie de specialişti bine pregătiți, care să dețină atât cunoștințele teoretice, cât și competențe practice.