Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” în parteneriat cu Academia de Studii Economice a Moldovei și laboratorul de economie experimentală din Montpellier vă invită să participați la evenimentul de prezentare a studiului „Cum poate fi diminuată evaziunea fiscală în Republica Moldova” în cadrul căruia vor fi prezentate concluziile primelor experimente economice organizate în Republica Moldova în acest an. Evenimentul de lansare va avea loc pe 28 noiembrie, cu începere de la ora 14:00, în sala 203 a blocului F al Academiei de Studii Economice a Republicii Moldova.
Pe lângă prezentarea recomandărilor de politici pentru diminuarea evaziunii fiscale în Republica Moldova, experții vor prezenta și o analiză comparativă a rezultatelor experimentelor economice desfășurate în Republica Moldova și Franța pentru a releva modul în care diferă factorii psihologici care stau în spatele deciziilor luate de respondenți.
Deși este o noutate pentru Republica Moldova, în statele membre ale Uniunii Europene experimentele economice reprezintă o sursă alternativă de date care stă la baza studiilor necesare pentru elaborarea politicile publice, iar autoritățile publice franceze deseori cofinanțează organizarea experimentelor economice, întrucât acestea le ajută să înțeleagă mai bine modul în care oamenii se comportă în anumite situații și modul în care iau decizii.
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Transformarea europenizării din proces inspirațional în operațional prin intensificarea interacțiunilor între centrele independente de analiză a politicilor din Moldova și Uniunea Europeană”, finanțat de Fundația pentru o Societate Deschisă.
Pentru mai multe detalii ne puteți contacta la numărul de telefon 022 929 994 și adresa de email: natalia@expert-grup.org, persoană de contact Natalia Chitii (specialist în comunicare la Expert-Grup).
Urmărește-ne pe Facebook