O importantă vizită a delegaţiei ASE Bucureşti la ASEM

Delegaţia Academiei de Studii Economice din Bucureşti, în frunte cu Rectorul Nicolae ISTUDOR, prof. univ., dr., se află în vizită la Academia de Studii Economice din Moldova. O vizită care, dincolo de scopul didactic și științific, scoate în evidență și faptul că anul acesta se împlinesc 31 ani de când comunitatea academică  sărbătorește Ziua ASEM.

În scopul fortificării relaţiilor de colaborare, delegaţia ASE Bucureşti a avut o întrevedere cu conducerea ASEM, în frunte cu Rectorul Alexandru STRATAN, prof. univ., dr. hab., membru corespondent al AŞM. Întâlnirea a reprezentat un bun prilej pentru a împărtăși bune practici, pentru explorarea de noi direcții de colaborare interuniversitare și de discuții bilaterale despre idei prin care parcursul studenților, profesorilor și cercetătorilor poate fi îmbunătățit.

Întrevederea a urmărit stabilirea de noi obiective pentru colaborarea academică dintre ASE Bucureşti și ASEM  în direcţia de Educaţie şi Cercetare şi de implementare a proiectelor de dezvoltare comune.

Vizita delegației ASE Bucureşti subliniază încă o dată importanța cooperării între universități, în vederea facilitării schimbului de idei și bune practici.