ASEM – Academia de Studii Economice din Moldova, a fost fondată la 25 septembrie 1991, în baza Hotărârii nr.537 a Guvernului Republicii Moldova.

Drept bază pentru Academia de Studii Economice au servit două facultăţi din cadrul Universităţii de Stat:

  1. „Economie”;
  2. „Economie a Comerţului şi Merceologie” – şi Institutul Economiei Naţionale al Ministerului Economiei.

Facultatea de Economie a fost deschisă la Universitate în august 1953, fiind înscrişi 52 de studenţi la specialităţile „Planificarea economiei naţionale” şi „Finanţe”.

În perioada 1964-1977, Facultatea de Economie a făcut parte din componenţa Institutului Politehnic din Chişinău. Iar în 1977, în cadrul Universităţii de Stat din Moldova, a fost deschisă a doua facultate de profil economic – „Economie a Comerţului şi Merceologie”. Ea a fost fondată în baza filialei din Chişinău a Institutului Unional de Comerţ din Moscova (1960-1977).

În acest context, o mare contribuţie la dezvoltarea învăţământului economic universitar din Moldova, de la a cărui înfiinţare au trecut peste 50 de ani, au avut-o academicienii Boris Melnic şi Sergiu Rădăuţan, decanii facultăţilor „Economie” şi „Economie a Comerţului şi Merceologie”, Marlen Makeenko, Ivan Mocan, Mihail Carauş, Petru Secrieru, Viorel Ţurcanu şi alte personalităţi.

Un rol incontestabil în obţinerea realizărilor instituţiei le-a revenit celor doi rectori ai ASEM – profesorii universitari Paul Bran şi Eugeniu Hrişcev, precum şi întregului colectiv de profesori, personalului administrativ şi auxiliar.

În prezent

ASEM constituie un complex universitar, în cadrul căruia activează 6 facultăţi cu 26 de catedre, 2 departamente, 7 centre, 13 servicii, Şcoala Masterală de Excelenţă în Economie şi Business, Şcoala Doctorală, Şcoala Superioară de Turism şi Servicii Hoteliere, un incubator de afaceri; Colegiul Naţional de Comerţ.

ASEM dispune de o bază materială solidă, constituită:

  • dintr-o bibliotecă ştiinţifică,
  • un departament de informatizare, dotat cu tehnică performantă,
  • câteva centre de formare continuă şi consultanţă,

Alte subdiviziuni:

  • 6 blocuri de studii bine amenajate, dotate cu aparataj modern;
  • 7 cămine, fiecare cu sală de meditaţii;
  • un complex sportiv modern;
  • 27 de săli de calculatoare, conectate la Internet;
  • un centru curativ-consultativ;
  • o bază de odihnă la Vadul-lui-Vodă etc.

ASEM este un brand academic de mare mândrie pentru cca 70 de mii de absolvenţi din 1992 încoace. În prezent, la ASEM, îşi fac studiile peste 7000 de studenţi și activează 20 de doctori habilitaţi și peste 150 de doctori în ştiinţe.

Procesul de studii în Academia de Studii Economice din Moldova este realizat în cadrul a 6 facultăţi (ciclul-I, Licență) de peste 300 cadre științifico-didactice și didactice din 15 departamente; o Școala Masterală (ciclul II, Masterat), două Școli Doctorale (ciclul-III, Doctorat), precum și Colegiul Național de Comerț al ASEM, iar abilitățile practice pot fi însușite și dezvoltate în cadrul a 2 Incubatoare de Afaceri, a Centrului de Business al ASEM și Școlii de Formare Continuă.

Activitatea de cercetare este organizată în ASEM în cadrul Institutului de Cercetări Economice și Studii Europene, a departamentelor ASEM, precum și în 14 Laboratoare și Centre de cercetare, iar rezultatele acesteia sunt publicate în 3 reviste științifice: „Economica”,„Eastern European Journal of Regional Studies” și „CSIE Working Papers” .

ASEM este alături de beneficiarii săi interni și externi prin asigurarea unor servicii educaționale și de cercetare de calitate prin suportul acordat de Biblioteca științifică ASEM, cu cele 4 săli de lectură moderne, Centrul Multimedia, Restaurantul-didactic, Studioul TV etc. și prin prestarea mai multor servicii sociale, cultural-artistice și sportive de către cele două Complexe sportive moderne, Centrul Curativ-consultativ, cantinele și căminele studențești etc.

Link-uri utile

Dacă studii economice – atunci la ASEM!
Vino la ASEM!

Mindset-ul Studentului – un spațiu de echilibru, învățare și dezvoltare la ASEM
Mindset-ul Studentului – un spațiu de echilibru, învățare și dezvoltare la ASEM

18.12.2025

18.12.2025

Pe 11 decembrie 2025, în Student Hub, a avut loc evenimentul Mindset-ul Studentului, dedicat dezvoltării personale și bunăstării emoționale a studenților

Pe 11 decembrie 2025, în Student Hub, a avut loc evenimentul Mindset-ul Studentului, dedicat dezvoltării personale și bunăstării emoționale a studenților

Studenții ASEM în vizită de studiu la Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare
Studenții ASEM în vizită de studiu la Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare

18.12.2025

18.12.2025

În cadrul procesului de formare academică, vizitele de studiu reprezintă un instrument esențial pentru consolidarea cunoștințelor teoretice, prin interacțiune,

În cadrul procesului de formare academică, vizitele de studiu reprezintă un instrument esențial pentru consolidarea cunoștințelor teoretice, prin interacțiune,

Workshop practic pentru masteranzii ASEM: Mecanisme de finanțare a proiectelor investiționale
Workshop practic pentru masteranzii ASEM: Mecanisme de finanțare a proiectelor investiționale

18.12.2025

18.12.2025

La data de 17 decembrie 2025, în cadrul unității de curs „Instituții și instrumente de finanțare a proiectelor investiționale”, s-a desfășurat workshop-ul

La data de 17 decembrie 2025, în cadrul unității de curs „Instituții și instrumente de finanțare a proiectelor investiționale”, s-a desfășurat workshop-ul

Vizită de studiu la Orange Systems – experiență practică pentru studenții TISE
Vizită de studiu la Orange Systems – experiență practică pentru studenții TISE

17.12.2025

17.12.2025

Studenții anului I de la programele de studii Informatică și Cibernetică Economică, Informatică Aplicată și Tehnologia Informației au participat la

Studenții anului I de la programele de studii Informatică și Cibernetică Economică, Informatică Aplicată și Tehnologia Informației au participat la

Gala Sindicală ASEM 2025 – un succes care ne unește!
Gala Sindicală ASEM 2025 – un succes care ne unește!

16.12.2025

16.12.2025

La data de 15 decembrie 2025, Academia de Studii Economice din Moldova a găzduit prima ediție a Galei Sindicale a Salariaților ASEM, un eveniment de

La data de 15 decembrie 2025, Academia de Studii Economice din Moldova a găzduit prima ediție a Galei Sindicale a Salariaților ASEM, un eveniment de

previous arrow
next arrow

Dacă studii economice - atunci la ASEM Vino la ASEM Detalii Dacă studii economice - atunci la ASEM Vino la ASEM Detalii

Noutăți

Mai mult

Lecție publică „Dezvoltarea și managementul produsului” în colaborare cu maib

În data de 21 martie 2024 maib și ASEM organizează Lecția publică „Dezvoltarea și managementul...

Lecție de educație financiară cu Dumitru Budianschi, președintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare

În data de 19 martie 2024, Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) în parteneriat cu...
1 337 338 339 340 341 783

Manifestări științifice

Mai mult

Aplică acum!

Despre ASEM

ASEM este un brand academic de mare mândrie pentru cca 70 de mii de absolvenţi din 1992 încoace. În prezent, la ASEM, îşi fac studiile peste 7000 de studenţi și activează 20 de doctori habilitaţi și peste 150 de doctori în ştiinţe.

Procesul de studii în Academia de Studii Economice din Moldova este realizat în cadrul a 6 facultăţi (ciclul-I, Licență) de peste 300 cadre științifico-didactice și didactice din 15 departamente; o Școala Masterală (ciclul II, Masterat), două Școli Doctorale (ciclul-III, Doctorat), precum și Colegiul Național de Comerț al ASEM, iar abilitățile practice pot fi însușite și dezvoltate în cadrul a 2 Incubatoare de Afaceri, a Centrului de Business al ASEM și Școlii de Formare Continuă.

Activitatea de cercetare este organizată în ASEM în cadrul Institutului de Cercetări Economice și Studii Europene, a departamentelor ASEM, precum și în 14 Laboratoare și Centre de cercetare, iar rezultatele acesteia sunt publicate în 3 reviste științifice: „Economica”,„Eastern European Journal of Regional Studies” și „CSIE Working Papers” .

ASEM este alături de beneficiarii săi interni și externi prin asigurarea unor servicii educaționale și de cercetare de calitate prin suportul acordat de Biblioteca științifică ASEM, cu cele 4 săli de lectură moderne, Centrul Multimedia, Restaurantul-didactic, Studioul TV etc. și prin prestarea mai multor servicii sociale, cultural-artistice și sportive de către cele două Complexe sportive moderne, Centrul Curativ-consultativ, cantinele și căminele studențești etc.

Gradiniță

Aici începi calea

Liceu

Aici obții cunoștințele de bază

ASEM

Aici devii specialist

Viață

Toate căile deschise

Aplică pentru admitere

Nu le oferim doar studenților o educație și experiențe care îi pregătesc pentru succes într-o carieră. Îi ajutăm să reușească în carieră – să descopere un domeniu de care sunt pasionați și îndrăznesc să îl conducă.

Alege ce îți dorești

Viitorul este în mâinile tale!

Studiază

Doar cunoștințele îți pot crea succesul!

Devino un profesionist

Devino cel mai bun în domeniul tău!

Turul Virtual ASEM

Misiune
Dezvoltare

Misiunea ASEM este de a genera şi a transfera cunoştinţe prin:

a)sprijinirea dezvoltării şi afirmării studenţilor şi cercetătorilor în domeniul ştiinţelor economice şi administrative, precum şi în alte subdomenii ale ştiinţelor sociale şi umaniste;

b)cercetare ştiinţifică avansată raportată la cerințelesocialeprin programe de studii de înaltă calitate pe toate ciclurile şi în toate formele pregătirii universitare şi post-universitare;

c)generarea de cunoaştere avansată;

d)educaţie şi formare continuă a adulţilor.

Contentul este în producere de către redactorii ASEM!

Evenimente

Mai mult

Masă rotundă: „Securitatea alimentară și comerțul exterior – concluzii strategice pentru Republica Moldova”

Dragi colegi, parteneri și reprezentanți ai instituțiilor publice și mediului socio-economic, Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) vă invită...
Detalii...

Zilele CARIEREI la ASEM!

În perioada 1-11 decembrie 2025, Academia de Studii Economice din Moldova va găzdui „Zilele Carierei”, eveniment ce oferă studenților și...
Detalii...

Lecție publică „United in Diversity: Trade, Growth and Cooperation in the European Union”

Pe data 18 noiembrie 2025, în Academia de Studii Economice din Moldova a avut loc lecția publică „United in Diversity:...
Detalii...

Simfonia Artelor — Programul evenimentelor

Perioada: 8–12 noiembrie 2025Locație principală: Student HUB, Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM)Adresă: str. Bănulescu‑Bodoni 59, ChișinăuContact & rezervări:...
Detalii...

Contactează-ne

    Parteneri

    www.uvt.ro
    www.valahia.ro
    www.usv.ro
    www.uvvg.ro
    www.ucv.ro
    www.unitbv.ro
    www.ub.ro
    www.incir.ro
    www.ubbcluj.ro
    www.uoradea.ro
    www.utcluj.ro
    www.uaic.ro
    www.ugal.ro
    www.univ-ovidius.ro
    www.umfst.ro