Studentele ASEM – Laureate ale Burselor Republicii și Guvernului Republicii Moldova

Succesul studenților Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM) de a îmbina cu succes studiile academice, cercetarea științifică și activitățile extracurriculare este de necontestat. Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie laureații unor burse prestigioase, precum Bursa Președintelui, Bursa Guvernului și Bursa Republicii.

În anul de studii 2024–2025, Guvernul Republicii Moldova a aprobat listele studenților care vor beneficia de aceste burse de merit. Printre aceștia se numără și trei studente de la ASEM, care s-au distins prin performanțe academice deosebite.

Deținătoarea Bursei Republicii este Adelina ALEXA, studentă la programul de Licență, Economie Mondială și Relații Economice Internaționale.

De asemenea, Bursele Guvernului au fost acordate următoarelor studente:

  • Gabriela GÎNDEA – Licență, specialitatea Economie;
  • Laviniia ABABII – Licență, specialitatea Contabilitate.

Aceste burse, acordate lunar studenților care urmează cursurile cu frecvență la zi, au ca scop susținerea excelenței academice și a meritocrației. Ele contribuie la consolidarea sistemului educațional superior din Republica Moldova, în vederea alinierii acestuia la standardele europene, precum și la sporirea atractivității și competitivității instituțiilor de învățământ superior pe plan național și internațional.

Adresăm sincere felicitări laureatelor acestor burse de prestigiu, care au atins aceste performanțe prin muncă susținută, rezultate academice remarcabile și implicare în activități de cercetare științifică. De asemenea, aducem mulțumiri părinților și profesorilor care le-au oferit sprijinul necesar pe parcursul acestui drum, contribuind la formarea tinerilor ambițioși și talentați care se afirmă prin excelență academică și creativitate.