Ultima ședință a Consorțiului Proiectului ERASMUS+, COOPERA, coordonat de către ASEM

În data de 2-3 iulie 2024 s-a desfășurat ultima întilnire a consorțiului proiectului ERASMUS+ ”COOPERA – Integrating Dual Higher Education In Moldova and Ukraine” (Număr de referință: 617490-EPP-1-2020-1-MD-EPPKA2-CBHE-SP), co-finanțat de programul Erasmus+ al Uniunii Europene.

Evenimentul a fost organizat cu prezența fizică a instituțiilor partenere din Moldova și Ucraina, împreună cu partenerii Europeni și găzduit de către Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), instituția coordonatoare a proiectului COOPERA.

Ședința a fost condusă de către Dna Olesea SÎRBU, Prorector pentru Relații Internaționale și Proiecte Europene, COOPERA grant coordinator. Scopul principal al evenimentului a fost prezentarea rezultatelor implementării sarcinilor prevăzute de proiect în baza planului operațional și analiza provocărilor, cu care s-au confruntat pe parcursul implementării.

Prima zi a reuniunii consorțiului a fost dedicată exploatării rezultatelor proiectului, obținute de instituțiile partenere din Moldova și Ucraina, și s-a bazat pe prezentarea detaliată a rezultatelor pilotării programelor de studii duale. Sesiunea a fost urmată de prezentarea acțiunilor de diseminare realizate de instituțiile partenere pe durata proiectului și pregătirea pentru raportul final de diseminare. Ziua a fost încheiată cu discuții despre durabilitate, exploatare și maximizarea impactului rezultatelor obținute.

A doua zi a reuniunii consorțiului a fost dedicată pregătirii pentru elaborarea raportului final, care urmează să fie realizat de echipa coordonatoare de proiect și institutiile partenere. Toți partenerii au avut ocazia să exprime și să discute despre problemele legate de implementarea activităților proiectului sau managementul financiar. Evenimentul a fost finalizat cu sesiuni individuale ale instituțiilor partenere și ale echipei coordonatoare.

Întâlnirea consorțiului a oferit, de asemenea, o oportunitate de consolidare a colaborării între universități, partajarea experiențelor, identificarea de sinergii și dezvoltarea de strategii pentru a asigura cooperarea și eficiența acțiunilor dupa finalizasrea proiectului COOPERA.

Agenta evenimentului poate fi consultată accesând următorul link.

Informații suplimentare despre proiect: https://coopera-project.ase.md/.