ASEM – Academia de Studii Economice din Moldova, a fost fondată la 25 septembrie 1991, în baza Hotărârii nr.537 a Guvernului Republicii Moldova.

Drept bază pentru Academia de Studii Economice au servit două facultăţi din cadrul Universităţii de Stat:

  1. „Economie”;
  2. „Economie a Comerţului şi Merceologie” – şi Institutul Economiei Naţionale al Ministerului Economiei.

Facultatea de Economie a fost deschisă la Universitate în august 1953, fiind înscrişi 52 de studenţi la specialităţile „Planificarea economiei naţionale” şi „Finanţe”.

În perioada 1964-1977, Facultatea de Economie a făcut parte din componenţa Institutului Politehnic din Chişinău. Iar în 1977, în cadrul Universităţii de Stat din Moldova, a fost deschisă a doua facultate de profil economic – „Economie a Comerţului şi Merceologie”. Ea a fost fondată în baza filialei din Chişinău a Institutului Unional de Comerţ din Moscova (1960-1977).

În acest context, o mare contribuţie la dezvoltarea învăţământului economic universitar din Moldova, de la a cărui înfiinţare au trecut peste 50 de ani, au avut-o academicienii Boris Melnic şi Sergiu Rădăuţan, decanii facultăţilor „Economie” şi „Economie a Comerţului şi Merceologie”, Marlen Makeenko, Ivan Mocan, Mihail Carauş, Petru Secrieru, Viorel Ţurcanu şi alte personalităţi.

Un rol incontestabil în obţinerea realizărilor instituţiei le-a revenit celor doi rectori ai ASEM – profesorii universitari Paul Bran şi Eugeniu Hrişcev, precum şi întregului colectiv de profesori, personalului administrativ şi auxiliar.

În prezent

ASEM constituie un complex universitar, în cadrul căruia activează 6 facultăţi cu 26 de catedre, 2 departamente, 7 centre, 13 servicii, Şcoala Masterală de Excelenţă în Economie şi Business, Şcoala Doctorală, Şcoala Superioară de Turism şi Servicii Hoteliere, un incubator de afaceri; Colegiul Naţional de Comerţ.

ASEM dispune de o bază materială solidă, constituită:

  • dintr-o bibliotecă ştiinţifică,
  • un departament de informatizare, dotat cu tehnică performantă,
  • câteva centre de formare continuă şi consultanţă,

Alte subdiviziuni:

  • 6 blocuri de studii bine amenajate, dotate cu aparataj modern;
  • 7 cămine, fiecare cu sală de meditaţii;
  • un complex sportiv modern;
  • 27 de săli de calculatoare, conectate la Internet;
  • un centru curativ-consultativ;
  • o bază de odihnă la Vadul-lui-Vodă etc.

ASEM este un brand academic de mare mândrie pentru cca 70 de mii de absolvenţi din 1992 încoace. În prezent, la ASEM, îşi fac studiile peste 7000 de studenţi și activează 20 de doctori habilitaţi și peste 150 de doctori în ştiinţe.

Procesul de studii în Academia de Studii Economice din Moldova este realizat în cadrul a 6 facultăţi (ciclul-I, Licență) de peste 300 cadre științifico-didactice și didactice din 15 departamente; o Școala Masterală (ciclul II, Masterat), două Școli Doctorale (ciclul-III, Doctorat), precum și Colegiul Național de Comerț al ASEM, iar abilitățile practice pot fi însușite și dezvoltate în cadrul a 2 Incubatoare de Afaceri, a Centrului de Business al ASEM și Școlii de Formare Continuă.

Activitatea de cercetare este organizată în ASEM în cadrul Institutului de Cercetări Economice și Studii Europene, a departamentelor ASEM, precum și în 14 Laboratoare și Centre de cercetare, iar rezultatele acesteia sunt publicate în 3 reviste științifice: „Economica”,„Eastern European Journal of Regional Studies” și „CSIE Working Papers” .

ASEM este alături de beneficiarii săi interni și externi prin asigurarea unor servicii educaționale și de cercetare de calitate prin suportul acordat de Biblioteca științifică ASEM, cu cele 4 săli de lectură moderne, Centrul Multimedia, Restaurantul-didactic, Studioul TV etc. și prin prestarea mai multor servicii sociale, cultural-artistice și sportive de către cele două Complexe sportive moderne, Centrul Curativ-consultativ, cantinele și căminele studențești etc.

Link-uri utile

Dacă studii economice – atunci la ASEM!
Vino la ASEM!

Curs de formare continuă „Sistemul de control intern managerial – de la conformitate la performanță europeană”
Curs de formare continuă „Sistemul de control intern managerial – de la conformitate la performanță europeană”

10.11.2025

10.11.2025

EXPERT AKTIV GROUP (EAG), România, în parteneriat cu Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), organizează cursul de formare continuă „Sistemul

EXPERT AKTIV GROUP (EAG), România, în parteneriat cu Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), organizează cursul de formare continuă „Sistemul

Curs de formare continuă „Achiziții publice conform standardelor UE.  Prevenirea și tratarea neregulilor și a conflictului de interese”
Curs de formare continuă „Achiziții publice conform standardelor UE.  Prevenirea și tratarea neregulilor și a conflictului de interese”

10.11.2025

10.11.2025

EXPERT AKTIV GROUP (EAG), România, în parteneriat cu Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), organizează Cursul de formare continuă „Achiziții

EXPERT AKTIV GROUP (EAG), România, în parteneriat cu Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), organizează Cursul de formare continuă „Achiziții

Participarea studenților ASEM la competiția „International Business Simulation Challenge”, Alba Iulia, România
Participarea studenților ASEM la competiția „International Business Simulation Challenge”, Alba Iulia, România

10.11.2025

10.11.2025

Timp de două zile , 6-7 noiembrie 2025, studenții Academiei de Studii Economice din Moldova au participat la competiția International Business Simulation

Timp de două zile , 6-7 noiembrie 2025, studenții Academiei de Studii Economice din Moldova au participat la competiția International Business Simulation

Învață engleza la Școala de Formare Continuă ASEM!
Învață engleza la Școala de Formare Continuă ASEM!

10.11.2025

10.11.2025

În atenția persoanelor interesate de formarea sau dezvoltarea competențelor lingvistice - English for Adult Learners.

Cursul „English for

În atenția persoanelor interesate de formarea sau dezvoltarea competențelor lingvistice - English for Adult Learners.

Cursul „English for

Remodelați-vă cariera cu micromasteratul în Managementul Proiectelor
Remodelați-vă cariera cu micromasteratul în Managementul Proiectelor

10.11.2025

10.11.2025

Școala de Formare Continuă ASEM lansează programul Micromasteratul în Managementul Proiectelor vă oferă abilitățile esențiale pentru a conduce proiecte

Școala de Formare Continuă ASEM lansează programul Micromasteratul în Managementul Proiectelor vă oferă abilitățile esențiale pentru a conduce proiecte

previous arrow
next arrow

Dacă studii economice - atunci la ASEM Vino la ASEM Detalii Dacă studii economice - atunci la ASEM Vino la ASEM Detalii

Noutăți

Mai mult

Vacanță plăcută, dragi studenți!

Anul universitar 2024-2025 s-a încheiat, iar acum e timpul să puneți manualele deoparte și să...

Înmânarea Diplomelor de doctor la ședința Senatului ASEM

În cadrul ședinței Senatului ASEM din 25 iunie 2025, într-o atmosferă festivă, au fost înmânate...

Ziua 5 din Școala de Vară „LevelUP financiar” – Tehnologia schimbă regulile jocului în finanțe

Ultima zi a Școlii de Vară „LevelUP financiar” (27 iunie 2025) a fost dedicată inovației,...
1 46 47 48 49 50 559

Manifestări științifice

Mai mult

Aplică acum!

Despre ASEM

ASEM este un brand academic de mare mândrie pentru cca 70 de mii de absolvenţi din 1992 încoace. În prezent, la ASEM, îşi fac studiile peste 7000 de studenţi și activează 20 de doctori habilitaţi și peste 150 de doctori în ştiinţe.

Procesul de studii în Academia de Studii Economice din Moldova este realizat în cadrul a 6 facultăţi (ciclul-I, Licență) de peste 300 cadre științifico-didactice și didactice din 15 departamente; o Școala Masterală (ciclul II, Masterat), două Școli Doctorale (ciclul-III, Doctorat), precum și Colegiul Național de Comerț al ASEM, iar abilitățile practice pot fi însușite și dezvoltate în cadrul a 2 Incubatoare de Afaceri, a Centrului de Business al ASEM și Școlii de Formare Continuă.

Activitatea de cercetare este organizată în ASEM în cadrul Institutului de Cercetări Economice și Studii Europene, a departamentelor ASEM, precum și în 14 Laboratoare și Centre de cercetare, iar rezultatele acesteia sunt publicate în 3 reviste științifice: „Economica”,„Eastern European Journal of Regional Studies” și „CSIE Working Papers” .

ASEM este alături de beneficiarii săi interni și externi prin asigurarea unor servicii educaționale și de cercetare de calitate prin suportul acordat de Biblioteca științifică ASEM, cu cele 4 săli de lectură moderne, Centrul Multimedia, Restaurantul-didactic, Studioul TV etc. și prin prestarea mai multor servicii sociale, cultural-artistice și sportive de către cele două Complexe sportive moderne, Centrul Curativ-consultativ, cantinele și căminele studențești etc.

Gradiniță

Aici începi calea

Liceu

Aici obții cunoștințele de bază

ASEM

Aici devii specialist

Viață

Toate căile deschise

Aplică pentru admitere

Nu le oferim doar studenților o educație și experiențe care îi pregătesc pentru succes într-o carieră. Îi ajutăm să reușească în carieră – să descopere un domeniu de care sunt pasionați și îndrăznesc să îl conducă.

Alege ce îți dorești

Viitorul este în mâinile tale!

Studiază

Doar cunoștințele îți pot crea succesul!

Devino un profesionist

Devino cel mai bun în domeniul tău!

Turul Virtual ASEM

Misiune
Dezvoltare

Misiunea ASEM este de a genera şi a transfera cunoştinţe prin:

a)sprijinirea dezvoltării şi afirmării studenţilor şi cercetătorilor în domeniul ştiinţelor economice şi administrative, precum şi în alte subdomenii ale ştiinţelor sociale şi umaniste;

b)cercetare ştiinţifică avansată raportată la cerințelesocialeprin programe de studii de înaltă calitate pe toate ciclurile şi în toate formele pregătirii universitare şi post-universitare;

c)generarea de cunoaştere avansată;

d)educaţie şi formare continuă a adulţilor.

Contentul este în producere de către redactorii ASEM!

Evenimente

Mai mult

Simfonia Artelor — Programul evenimentelor

Perioada: 8–12 noiembrie 2025Locație principală: Student HUB, Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM)Adresă: str. Bănulescu‑Bodoni 59, ChișinăuContact & rezervări:...
Detalii...

Invitație la Colocviul Științific „In memoriam Profesorului Viorel ȚURCANU”

Persoanele interesate de domeniul contabilității sunt invitați să participe la cea de-a IV-a ediție a evenimentului științifico-didactic dedicat onorării Profesorului...
Detalii...

Studenții ASEM în dialog Maria Luís Albuquerque, Comisara Europeană pentru Servicii Financiare și Uniunea Economiilor și a Investițiilor

Pe 31 octombrie 2025, studenții de la Academia de Studii Economice din Moldova au participat în cadrul unei discuții interactive...
Detalii...

Business Forum pentru Parteneriate Strategice România – Republica Moldova, organizat în ASEM

În data de 31 octombrie 2025, la Academia de Studii Economice din Republica Moldova, s-a desfășurat Business Forumul pentru Parteneriate...
Detalii...

Contactează-ne

    Parteneri

    www.uvt.ro
    www.valahia.ro
    www.usv.ro
    www.uvvg.ro
    www.ucv.ro
    www.unitbv.ro
    www.ub.ro
    www.incir.ro
    www.ubbcluj.ro
    www.uoradea.ro
    www.utcluj.ro
    www.uaic.ro
    www.ugal.ro
    www.univ-ovidius.ro
    www.umfst.ro