ASEM – Academia de Studii Economice din Moldova, a fost fondată la 25 septembrie 1991, în baza Hotărârii nr.537 a Guvernului Republicii Moldova.

Drept bază pentru Academia de Studii Economice au servit două facultăţi din cadrul Universităţii de Stat:

  1. „Economie”;
  2. „Economie a Comerţului şi Merceologie” – şi Institutul Economiei Naţionale al Ministerului Economiei.

Facultatea de Economie a fost deschisă la Universitate în august 1953, fiind înscrişi 52 de studenţi la specialităţile „Planificarea economiei naţionale” şi „Finanţe”.

În perioada 1964-1977, Facultatea de Economie a făcut parte din componenţa Institutului Politehnic din Chişinău. Iar în 1977, în cadrul Universităţii de Stat din Moldova, a fost deschisă a doua facultate de profil economic – „Economie a Comerţului şi Merceologie”. Ea a fost fondată în baza filialei din Chişinău a Institutului Unional de Comerţ din Moscova (1960-1977).

În acest context, o mare contribuţie la dezvoltarea învăţământului economic universitar din Moldova, de la a cărui înfiinţare au trecut peste 50 de ani, au avut-o academicienii Boris Melnic şi Sergiu Rădăuţan, decanii facultăţilor „Economie” şi „Economie a Comerţului şi Merceologie”, Marlen Makeenko, Ivan Mocan, Mihail Carauş, Petru Secrieru, Viorel Ţurcanu şi alte personalităţi.

Un rol incontestabil în obţinerea realizărilor instituţiei le-a revenit celor doi rectori ai ASEM – profesorii universitari Paul Bran şi Eugeniu Hrişcev, precum şi întregului colectiv de profesori, personalului administrativ şi auxiliar.

În prezent

ASEM constituie un complex universitar, în cadrul căruia activează 6 facultăţi cu 26 de catedre, 2 departamente, 7 centre, 13 servicii, Şcoala Masterală de Excelenţă în Economie şi Business, Şcoala Doctorală, Şcoala Superioară de Turism şi Servicii Hoteliere, un incubator de afaceri; Colegiul Naţional de Comerţ.

ASEM dispune de o bază materială solidă, constituită:

  • dintr-o bibliotecă ştiinţifică,
  • un departament de informatizare, dotat cu tehnică performantă,
  • câteva centre de formare continuă şi consultanţă,

Alte subdiviziuni:

  • 6 blocuri de studii bine amenajate, dotate cu aparataj modern;
  • 7 cămine, fiecare cu sală de meditaţii;
  • un complex sportiv modern;
  • 27 de săli de calculatoare, conectate la Internet;
  • un centru curativ-consultativ;
  • o bază de odihnă la Vadul-lui-Vodă etc.

ASEM este un brand academic de mare mândrie pentru cca 70 de mii de absolvenţi din 1992 încoace. În prezent, la ASEM, îşi fac studiile peste 7000 de studenţi și activează 20 de doctori habilitaţi și peste 150 de doctori în ştiinţe.

Procesul de studii în Academia de Studii Economice din Moldova este realizat în cadrul a 6 facultăţi (ciclul-I, Licență) de peste 300 cadre științifico-didactice și didactice din 15 departamente; o Școala Masterală (ciclul II, Masterat), două Școli Doctorale (ciclul-III, Doctorat), precum și Colegiul Național de Comerț al ASEM, iar abilitățile practice pot fi însușite și dezvoltate în cadrul a 2 Incubatoare de Afaceri, a Centrului de Business al ASEM și Școlii de Formare Continuă.

Activitatea de cercetare este organizată în ASEM în cadrul Institutului de Cercetări Economice și Studii Europene, a departamentelor ASEM, precum și în 14 Laboratoare și Centre de cercetare, iar rezultatele acesteia sunt publicate în 3 reviste științifice: „Economica”,„Eastern European Journal of Regional Studies” și „CSIE Working Papers” .

ASEM este alături de beneficiarii săi interni și externi prin asigurarea unor servicii educaționale și de cercetare de calitate prin suportul acordat de Biblioteca științifică ASEM, cu cele 4 săli de lectură moderne, Centrul Multimedia, Restaurantul-didactic, Studioul TV etc. și prin prestarea mai multor servicii sociale, cultural-artistice și sportive de către cele două Complexe sportive moderne, Centrul Curativ-consultativ, cantinele și căminele studențești etc.

Link-uri utile

Dacă studii economice – atunci la ASEM!
Vino la ASEM!

Dialog instituțional cu ministrul Dan PERCIUN: viziuni comune pentru un viitor durabil
Dialog instituțional cu ministrul Dan PERCIUN: viziuni comune pentru un viitor durabil

29.05.2025

29.05.2025

Azi, 29 mai 2025, în cadrul ședinței senatului, Ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Dan PERCIUN, a prezentat principalele realizări

Azi, 29 mai 2025, în cadrul ședinței senatului, Ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Dan PERCIUN, a prezentat principalele realizări

Studenții ASEM au participat la Simpozionul Internațional dedicat tinerilor cercetători
Studenții ASEM au participat la Simpozionul Internațional dedicat tinerilor cercetători

29.05.2025

29.05.2025

Inovație, oportunități și cercetare aplicată – acestea sunt cuvintele-cheie care au definit participarea studenților ASEM la a IX-a ediție a Simpozionului

Inovație, oportunități și cercetare aplicată – acestea sunt cuvintele-cheie care au definit participarea studenților ASEM la a IX-a ediție a Simpozionului

Consolidarea parteneriatului academic: Rectorul ASEM, prezent la 100 de ani ai Universității de Economie din Cracovia
Consolidarea parteneriatului academic: Rectorul ASEM, prezent la 100 de ani ai Universității de Economie din Cracovia

29.05.2025

29.05.2025

În perioada 27–28 mai 2025, Universitatea de Economie din Cracovia, Polonia (UEK) a sărbătorit centenarul său printr-o serie de evenimente festive,

În perioada 27–28 mai 2025, Universitatea de Economie din Cracovia, Polonia (UEK) a sărbătorit centenarul său printr-o serie de evenimente festive,

Dragi studenți ASEM, mult succes în sesiunea de primăvară!
Dragi studenți ASEM, mult succes în sesiunea de primăvară!

28.05.2025

28.05.2025

Începând cu 26 mai 2025, în ASEM a început sesiunea de primăvară. Susținerea examenelor este o provocare, dar și o oportunitate de a demonstra tot

Începând cu 26 mai 2025, în ASEM a început sesiunea de primăvară. Susținerea examenelor este o provocare, dar și o oportunitate de a demonstra tot

ASEM, gazda celei de-a VII-a ediții „DACH-Labor: Kultur und Sprache”
ASEM, gazda celei de-a VII-a ediții „DACH-Labor: Kultur und Sprache”

28.05.2025

28.05.2025

Pe 19 mai 2025, în incinta Student Hub al Academiei de Studii Economice din Moldova, a avut loc cea de-a VII-a ediție a evenimentului dedicat limbii

Pe 19 mai 2025, în incinta Student Hub al Academiei de Studii Economice din Moldova, a avut loc cea de-a VII-a ediție a evenimentului dedicat limbii

previous arrow
next arrow

Dacă studii economice - atunci la ASEM Vino la ASEM Detalii Dacă studii economice - atunci la ASEM Vino la ASEM Detalii

Noutăți

Mai mult

International Scientific Students Conference – ISSC 2025 „Challenges of accounting in the vision of young researchers”

The Faculty of Accounting Academy of Economic Studies of Moldova, is with great pleasure that...

Lecție practică în Management Corporativ

Pe 20 februarie 2025, studenții anului 3, programul de studii Business și Administrare, au participat la o...

Campionatul Studențesc ASEM 2025: Performanță și spirit competitiv

La data de 17 februarie 2025, în cadrul Complexului Sportiv al Academiei de Studii Economice...

Angajament pentru Excelență Academică Internațională

În perioada 13 – 14 februarie 2025, Anastasia ROMANOVA, dr., conf. univ., la  Departamentul Limbi...
1 52 53 54 55 56 504

Manifestări științifice

Mai mult

Aplică acum!

Despre ASEM

ASEM este un brand academic de mare mândrie pentru cca 70 de mii de absolvenţi din 1992 încoace. În prezent, la ASEM, îşi fac studiile peste 7000 de studenţi și activează 20 de doctori habilitaţi și peste 150 de doctori în ştiinţe.

Procesul de studii în Academia de Studii Economice din Moldova este realizat în cadrul a 6 facultăţi (ciclul-I, Licență) de peste 300 cadre științifico-didactice și didactice din 15 departamente; o Școala Masterală (ciclul II, Masterat), două Școli Doctorale (ciclul-III, Doctorat), precum și Colegiul Național de Comerț al ASEM, iar abilitățile practice pot fi însușite și dezvoltate în cadrul a 2 Incubatoare de Afaceri, a Centrului de Business al ASEM și Școlii de Formare Continuă.

Activitatea de cercetare este organizată în ASEM în cadrul Institutului de Cercetări Economice și Studii Europene, a departamentelor ASEM, precum și în 14 Laboratoare și Centre de cercetare, iar rezultatele acesteia sunt publicate în 3 reviste științifice: „Economica”,„Eastern European Journal of Regional Studies” și „CSIE Working Papers” .

ASEM este alături de beneficiarii săi interni și externi prin asigurarea unor servicii educaționale și de cercetare de calitate prin suportul acordat de Biblioteca științifică ASEM, cu cele 4 săli de lectură moderne, Centrul Multimedia, Restaurantul-didactic, Studioul TV etc. și prin prestarea mai multor servicii sociale, cultural-artistice și sportive de către cele două Complexe sportive moderne, Centrul Curativ-consultativ, cantinele și căminele studențești etc.

Gradiniță

Aici începi calea

Liceu

Aici obții cunoștințele de bază

ASEM

Aici devii specialist

Viață

Toate căile deschise

Aplică pentru admitere

Nu le oferim doar studenților o educație și experiențe care îi pregătesc pentru succes într-o carieră. Îi ajutăm să reușească în carieră – să descopere un domeniu de care sunt pasionați și îndrăznesc să îl conducă.

Alege ce îți dorești

Viitorul este în mâinile tale!

Studiază

Doar cunoștințele îți pot crea succesul!

Devino un profesionist

Devino cel mai bun în domeniul tău!

Turul Virtual ASEM

Misiune
Dezvoltare

Misiunea ASEM este de a genera şi a transfera cunoştinţe prin:

a)sprijinirea dezvoltării şi afirmării studenţilor şi cercetătorilor în domeniul ştiinţelor economice şi administrative, precum şi în alte subdomenii ale ştiinţelor sociale şi umaniste;

b)cercetare ştiinţifică avansată raportată la cerințelesocialeprin programe de studii de înaltă calitate pe toate ciclurile şi în toate formele pregătirii universitare şi post-universitare;

c)generarea de cunoaştere avansată;

d)educaţie şi formare continuă a adulţilor.

Contentul este în producere de către redactorii ASEM!

Evenimente

Mai mult

ZILELE CARIEREI în ASEM, ediția V

În perioada 2-5 decembrie 2024, Academia de Studii Economice din Moldova va găzdui „Zilele Carierei”. Acest eveniment multidimensional oferă studenților...
Detalii...

Ghidare în carieră cu ASEM: Educație pentru viitor

Astăzi, echipa Serviciului Marketing, Parteneriate și Carieră al ASEM a desfășurat o activitate de ghidare în carieră, destinată elevilor claselor...
Detalii...

Zilele CARIEREI la ASEM!

ASEM vă invită să participați la ediția anuală a evenimentului „Zilele Carierei”, care se va desfășura în perioada 2-5 decembrie...
Detalii...

Gala Excelenței Studențești la ASEM: „Cel Mai Bun Student”

Pe 13 noiembrie 2024, Academia de Studii Economice din Moldova a fost gazda festivității de premiere a câștigătorilor concursului „Cel...
Detalii...

Contactează-ne

    Parteneri

    www.uvt.ro
    www.valahia.ro
    www.usv.ro
    www.uvvg.ro
    www.ucv.ro
    www.unitbv.ro
    www.ub.ro
    www.incir.ro
    www.ubbcluj.ro
    www.uoradea.ro
    www.utcluj.ro
    www.uaic.ro
    www.ugal.ro
    www.univ-ovidius.ro
    www.umfst.ro