ASEM – Academia de Studii Economice din Moldova, a fost fondată la 25 septembrie 1991, în baza Hotărârii nr.537 a Guvernului Republicii Moldova.

Drept bază pentru Academia de Studii Economice au servit două facultăţi din cadrul Universităţii de Stat:

  1. „Economie”;
  2. „Economie a Comerţului şi Merceologie” – şi Institutul Economiei Naţionale al Ministerului Economiei.

Facultatea de Economie a fost deschisă la Universitate în august 1953, fiind înscrişi 52 de studenţi la specialităţile „Planificarea economiei naţionale” şi „Finanţe”.

În perioada 1964-1977, Facultatea de Economie a făcut parte din componenţa Institutului Politehnic din Chişinău. Iar în 1977, în cadrul Universităţii de Stat din Moldova, a fost deschisă a doua facultate de profil economic – „Economie a Comerţului şi Merceologie”. Ea a fost fondată în baza filialei din Chişinău a Institutului Unional de Comerţ din Moscova (1960-1977).

În acest context, o mare contribuţie la dezvoltarea învăţământului economic universitar din Moldova, de la a cărui înfiinţare au trecut peste 50 de ani, au avut-o academicienii Boris Melnic şi Sergiu Rădăuţan, decanii facultăţilor „Economie” şi „Economie a Comerţului şi Merceologie”, Marlen Makeenko, Ivan Mocan, Mihail Carauş, Petru Secrieru, Viorel Ţurcanu şi alte personalităţi.

Un rol incontestabil în obţinerea realizărilor instituţiei le-a revenit celor doi rectori ai ASEM – profesorii universitari Paul Bran şi Eugeniu Hrişcev, precum şi întregului colectiv de profesori, personalului administrativ şi auxiliar.

În prezent

ASEM constituie un complex universitar, în cadrul căruia activează 6 facultăţi cu 26 de catedre, 2 departamente, 7 centre, 13 servicii, Şcoala Masterală de Excelenţă în Economie şi Business, Şcoala Doctorală, Şcoala Superioară de Turism şi Servicii Hoteliere, un incubator de afaceri; Colegiul Naţional de Comerţ.

ASEM dispune de o bază materială solidă, constituită:

  • dintr-o bibliotecă ştiinţifică,
  • un departament de informatizare, dotat cu tehnică performantă,
  • câteva centre de formare continuă şi consultanţă,

Alte subdiviziuni:

  • 6 blocuri de studii bine amenajate, dotate cu aparataj modern;
  • 7 cămine, fiecare cu sală de meditaţii;
  • un complex sportiv modern;
  • 27 de săli de calculatoare, conectate la Internet;
  • un centru curativ-consultativ;
  • o bază de odihnă la Vadul-lui-Vodă etc.

ASEM este un brand academic de mare mândrie pentru cca 70 de mii de absolvenţi din 1992 încoace. În prezent, la ASEM, îşi fac studiile peste 7000 de studenţi și activează 20 de doctori habilitaţi și peste 150 de doctori în ştiinţe.

Procesul de studii în Academia de Studii Economice din Moldova este realizat în cadrul a 6 facultăţi (ciclul-I, Licență) de peste 300 cadre științifico-didactice și didactice din 15 departamente; o Școala Masterală (ciclul II, Masterat), două Școli Doctorale (ciclul-III, Doctorat), precum și Colegiul Național de Comerț al ASEM, iar abilitățile practice pot fi însușite și dezvoltate în cadrul a 2 Incubatoare de Afaceri, a Centrului de Business al ASEM și Școlii de Formare Continuă.

Activitatea de cercetare este organizată în ASEM în cadrul Institutului de Cercetări Economice și Studii Europene, a departamentelor ASEM, precum și în 14 Laboratoare și Centre de cercetare, iar rezultatele acesteia sunt publicate în 3 reviste științifice: „Economica”,„Eastern European Journal of Regional Studies” și „CSIE Working Papers” .

ASEM este alături de beneficiarii săi interni și externi prin asigurarea unor servicii educaționale și de cercetare de calitate prin suportul acordat de Biblioteca științifică ASEM, cu cele 4 săli de lectură moderne, Centrul Multimedia, Restaurantul-didactic, Studioul TV etc. și prin prestarea mai multor servicii sociale, cultural-artistice și sportive de către cele două Complexe sportive moderne, Centrul Curativ-consultativ, cantinele și căminele studențești etc.

Link-uri utile

Dacă studii economice – atunci la ASEM!
Vino la ASEM!

Invitație la evenimentul DATASTORM 2025 – Inovație prin Date
Invitație la evenimentul DATASTORM 2025 – Inovație prin Date

15.10.2025

15.10.2025

Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), prin Incubatorul Inovativ IT4BA, în parteneriat cu Biroul Național de Statistică și Facultatea de

Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), prin Incubatorul Inovativ IT4BA, în parteneriat cu Biroul Național de Statistică și Facultatea de

Prima ediție a Școlii E-Commerce s-a finalizat cu succes
Prima ediție a Școlii E-Commerce s-a finalizat cu succes

15.10.2025

15.10.2025

În perioada 15 septembrie - 13 octombrie 2025, în ASEM s-a desfășurat prima ediție a Școlii E-Commerce: de la zero la vânzări stabile, organizată de

În perioada 15 septembrie - 13 octombrie 2025, în ASEM s-a desfășurat prima ediție a Școlii E-Commerce: de la zero la vânzări stabile, organizată de

Concurs de selecție în cadrul programului ERASMUS+ (STUDENȚI)
Concurs de selecție în cadrul programului ERASMUS+ (STUDENȚI)

15.10.2025

15.10.2025

ÎN ATENȚIA STUDENȚILOR ASEM!

Se lansează concursul de selecție în cadrul Programul ERASMUS+ a studenților Ciclului I, Licență, pentru participarea

ÎN ATENȚIA STUDENȚILOR ASEM!

Se lansează concursul de selecție în cadrul Programul ERASMUS+ a studenților Ciclului I, Licență, pentru participarea

Promovarea plurilingvismului și a experiențelor academice internaționale la ASEM
Promovarea plurilingvismului și a experiențelor academice internaționale la ASEM

15.10.2025

15.10.2025

Cu prilejul Zilei Europene a Limbilor, la Academia de Studii Economice din Moldova a avut loc o sesiune de informare destinată studenților și cadrelor

Cu prilejul Zilei Europene a Limbilor, la Academia de Studii Economice din Moldova a avut loc o sesiune de informare destinată studenților și cadrelor

Întrevedere oficială dintre ASEM și Stockholm School of Economics din Riga
Întrevedere oficială dintre ASEM și Stockholm School of Economics din Riga

15.10.2025

15.10.2025

Pe data de 10 octombrie 2025, la Academia de Studii Economice din Moldova

Pe data de 10 octombrie 2025, la Academia de Studii Economice din Moldova

previous arrow
next arrow

Dacă studii economice - atunci la ASEM Vino la ASEM Detalii Dacă studii economice - atunci la ASEM Vino la ASEM Detalii

Noutăți

Mai mult

Concurs de selecție în cadrul programului ERASMUS+ (STUDENȚI)

ÎN ATENȚIA STUDENȚILOR ASEM! Se lansează concursul de selecție a studenților pentru participarea la mobilitatea...

Studenții ASEM, deținători ai Bursei Republicii, Guvernului și Bursei Președintelui Republicii Moldova

Cei mai buni studenţi ai ASEM, prin cultivarea standardelor de excelenţă, inteligenţă şi dăruire reuşesc...

ASEM a semnat un nou Acord de Colaborare

Astăzi, 11.10.2022, Academia de Studii Economice a Moldovei  şi Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de...

Excursie de studiu la Fabrica de bere ”Efes Vitanta Moldova Brewery” SA pentru studenții contabili

Pe data de 10.10.2022, o echipă carismatică formată din studenți ai anului III de la...
1 389 390 391 392 393 544

Manifestări științifice

Mai mult

Aplică acum!

Despre ASEM

ASEM este un brand academic de mare mândrie pentru cca 70 de mii de absolvenţi din 1992 încoace. În prezent, la ASEM, îşi fac studiile peste 7000 de studenţi și activează 20 de doctori habilitaţi și peste 150 de doctori în ştiinţe.

Procesul de studii în Academia de Studii Economice din Moldova este realizat în cadrul a 6 facultăţi (ciclul-I, Licență) de peste 300 cadre științifico-didactice și didactice din 15 departamente; o Școala Masterală (ciclul II, Masterat), două Școli Doctorale (ciclul-III, Doctorat), precum și Colegiul Național de Comerț al ASEM, iar abilitățile practice pot fi însușite și dezvoltate în cadrul a 2 Incubatoare de Afaceri, a Centrului de Business al ASEM și Școlii de Formare Continuă.

Activitatea de cercetare este organizată în ASEM în cadrul Institutului de Cercetări Economice și Studii Europene, a departamentelor ASEM, precum și în 14 Laboratoare și Centre de cercetare, iar rezultatele acesteia sunt publicate în 3 reviste științifice: „Economica”,„Eastern European Journal of Regional Studies” și „CSIE Working Papers” .

ASEM este alături de beneficiarii săi interni și externi prin asigurarea unor servicii educaționale și de cercetare de calitate prin suportul acordat de Biblioteca științifică ASEM, cu cele 4 săli de lectură moderne, Centrul Multimedia, Restaurantul-didactic, Studioul TV etc. și prin prestarea mai multor servicii sociale, cultural-artistice și sportive de către cele două Complexe sportive moderne, Centrul Curativ-consultativ, cantinele și căminele studențești etc.

Gradiniță

Aici începi calea

Liceu

Aici obții cunoștințele de bază

ASEM

Aici devii specialist

Viață

Toate căile deschise

Aplică pentru admitere

Nu le oferim doar studenților o educație și experiențe care îi pregătesc pentru succes într-o carieră. Îi ajutăm să reușească în carieră – să descopere un domeniu de care sunt pasionați și îndrăznesc să îl conducă.

Alege ce îți dorești

Viitorul este în mâinile tale!

Studiază

Doar cunoștințele îți pot crea succesul!

Devino un profesionist

Devino cel mai bun în domeniul tău!

Turul Virtual ASEM

Misiune
Dezvoltare

Misiunea ASEM este de a genera şi a transfera cunoştinţe prin:

a)sprijinirea dezvoltării şi afirmării studenţilor şi cercetătorilor în domeniul ştiinţelor economice şi administrative, precum şi în alte subdomenii ale ştiinţelor sociale şi umaniste;

b)cercetare ştiinţifică avansată raportată la cerințelesocialeprin programe de studii de înaltă calitate pe toate ciclurile şi în toate formele pregătirii universitare şi post-universitare;

c)generarea de cunoaştere avansată;

d)educaţie şi formare continuă a adulţilor.

Contentul este în producere de către redactorii ASEM!

Evenimente

Mai mult

Start concursului „Cel mai bun student”, ediția a XXIII-a

Dragi studenți și masteranzi ai ASEM! Academia de Studii Economice din Moldova lansează cea de-a XXIII-a ediție a concursului „CEL...
Detalii...

ASEM și Oficiul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) au încheiat un Acord de cooperare

La 30 septembrie 2025, Academia de Studii Economice din Moldova, reprezentată de Rectorul Alexandru Stratan, dr. hab., prof. univ., academician...
Detalii...

Evaluarea externă ARACIS la ASEM

În perioada 23–26 septembrie 2025, Academia de Studii Economice din Moldova a găzduit vizita experților Agenției Române de Asigurare a...
Detalii...

Contactează-ne

    Parteneri

    www.uvt.ro
    www.valahia.ro
    www.usv.ro
    www.uvvg.ro
    www.ucv.ro
    www.unitbv.ro
    www.ub.ro
    www.incir.ro
    www.ubbcluj.ro
    www.uoradea.ro
    www.utcluj.ro
    www.uaic.ro
    www.ugal.ro
    www.univ-ovidius.ro
    www.umfst.ro